Iubirea e doar o cale de autocunoaștere a Conștiinței eterne.

Tot vorbește lumea despre IUBIREA NECONDIȚIONATĂ. Pe unde te duci, cum o iei, dai de cuvintele astea două, impreună. Cum adică necondiționată? Păi, ne – condiționată, adică oferită fără condiții: condiționat (fr. conditionné) = Cu condițiuni, condițional: promisiune condiționată. (Scriban, 1939)

Condition (franceză) vine din latinescul  condiciō, care vine din condicō = con (cu/împreună) + dicō (a spune) = a spune împreună, a conveni asupra a ceva, a fi de acord cu ceva, a face un contract, o promisiune, o înțelegere verbală asupra a ceva.

Deci necondiționată înseamnă fără legături, fără promisiuni, fără contracte, fără a vrea ceva înapoi.

Buuun, dar ce înseamnă iubire?

a iubi = a simți pentru cineva sau ceva (o mare) afecțiune; a avea pentru cineva sau pentru ceva (o mare) simpatie și admirație; a prefera; a alege; a pofti; a dori ceva; a avea o mare atracție fizică pentru cineva; a avea sentimente de dragoste (unul pentru celălalt); a avea relații sexuale (unul cu altul).  (sursa: MDA2 – 2010)

Și de unde vine, oare?

Iubire = iubi + re   

lewbʰ – Proto-Indo-Europeană) duce la l’ubiti Proto-Slavă), care duce la ljubiti (Slavonă Veche), de unde prin limbajul bisericesc a ajuns la noi în limba română a iubi.

lewbʰ = a dori / a pofti / a vrea sau a admira

Toate sensurile astea vin din separație, din lipsă; atunci cand eu cred că nu am ceva și îmi doresc, poftesc, vreau, admir… Da, toate astea pot face parte din iubire, dar iubirea e mult mai mult de atât, nu?

Poate credeți că celălalt cuvînt sinonim al iubirii în română, DRAGOSTE, e mai potrivit să definească emoția asta?

drágoste = iubire, afecțiune, tandrețe (sl. dragostŭ „minune”/ bg. dragostĭ „plăcere” / sb. dragost „conveniență”). sursa: DER (1958-1966)

Dar de unde vine cuvântul? Păi, după ce am trecut prin minune, plăcere sau conveniență, care toate derivă din scump/prețios, am ajuns până la Proto-Indo-Europeană – dʰer-(a sprijini, a susține).

Hmmm, nici cuvântul ăsta nu-i prea romantic la origini, nu? Păi, ce, suntem infirmi să ne susținem unul pe altul? Se pare că da, pentru că și fermos (puternic) din in-firmus își are rădăcina tot în dʰer- (a sprijini, a susține). Suntem puternici când ne susținem unii pe alții…

Cei mai mulți oameni intră în cuplu infirmi = fără putere, dintr-un punct de vedere sau altul. Își aduc ignoranța, neputința și traumele în relația de iubire și o sufocă. Și trăiesc iubirea timp de mulți ani ca atașament, agățându-se de celălalt pentru sprijin și suport. Da, chiar și cei care își asumă rolul de susținere în cuplu fac asta de multe ori. Pentru că Sufletele care sunt ei dorm somnul Mayei, sunt prinși în iluzia realității de pe Pământ, în jocul Matrix-ului.

După perioada întrebărilor existențiale din adolescență, pe la 20 de ani mi-am definit iubirea de cuplu printr-o formulă de bază care mai apoi mi s-a confirmat timp de mulți ani după.

IUBIRE = ATRACȚIE FIZICĂ + COMPASIUNE + ADMIRAȚIE.

Doar că de-a lungul anilor formula s-a îmbunătățit și a devenit mai complexă. S-au adăugat pe rând BUNUL SIMȚ, EMPATIA, COMUNICAREA, IERTAREA, RESPECTUL…

Iubirea e toate astea, e atracție fizică, e compasiune, e admirație, e bun simț, e empatie, e comunicare, e iertare, e respect, e sprijin. Oricui i-ați cere să definească iubirea, va va spune cel puțin câteva din cuvintele astea și multe altele care la baza le au tot pe cele enumerate deja.

Dar pentru mine acum, după 45 de ani de viață și aproape 25 de cuplu, definiția s-a simplificat brusc:

IUBIRE = ACCEPTARE. Atât.

…Tot vorbește lumea despre IUBIREA NECONDIȚIONATĂ. Asta înseamnă ACCEPTAREA COMPLETĂ. Mă iubesc pe mine necondiționat când mă accept complet cu toate calitățile și defectele, cu toate succesele și greșelile. Și doar mai apoi îl pot iubi pe celălalt necondiționat când îl accept complet cu toate calitățile și defectele, cu toate succesele și greșelile.

Doar că ACCEPTAREA COMPLETĂ NU POATE EXISTA ÎN LIPSA UNEI CUNOAȘTERI ȘI AUTOCUNOAȘTERI COMPLETE.

Asta e partea cea mai importantă. Pentru că, observând nivelul de conștientizare de pe Pământ, mai e ceva vreme până la cunoașterea și autocunoașterea completă a fiecărui punct de Conștiință care suntem… De-asta iubirea necondiționată are șanse infime să existe acum și aici, pe Pământ.

Așa că, tot ce putem face, fiecare dintre noi, este în primul rând să ne asumăm drumul PROPRIU și UNIC al cunoașterii și autocunoașterii. Cu tot ce presupune el, cu curaj și frici, cu alegeri și greșeli, cu plăcere și suferință, cu pași înainte, stagnări sau încercări nereușite.

Și în al doilea rând să îl SUSȚINEM pe celălalt cum putem mai bine prin FRUMUSEȚE, COMPASIUNE, ADMIRAȚIE, BUN SIMT, EMPATIE, IERTARE, COMUNICARE, RESPECT și multe altele care îl ÎMPUTERNICESC.

FĂRĂ A AȘTEPTA SAU A CERE CEVA ÎN SCHIMB. Pentru că, dacă eu devin puternică prin autocunoaștere și conștientizare și fiintez în armonie, atât în interior cât și cu lumea, voi atrage Suflete care vibrează cam pe aceeași frecvența, care nu mă pot trage în jos, ci mă vor sus-ține la rândul lor.

Iar asta nu mai are de-a face cu atașamentul, ci cu cunoașterea și cu înțelegerea faptului că celălalt e doar o parte a mea, așa cum și eu sunt doar o parte a lui.

Și cum a cunoaște vine din a ști cu/împreună, iar a ști își are rădăcina în skey (proto-indo-europeană) = a tăia/diseca… Suntem aici ca să ȘTIM ÎMPREUNĂ PRIN SEPARARE.

Să vă mai spun că SEPARARE vine din rădăcinile ÎNAINTE și UNU, și că poate însemna și ÎNAINTE A FOST UNU, dar și ÎNAINTE DE UNU…?

Adică separarea este starea de după unu și de înainte de unu… Pe oricare cale am lua-o, ajungem tot în același punct, inevitabil.

IUBIREA e doar o cale de AUTOCUNOAȘTERE A CONȘTIINȚEI ETERNE.  Poate cea mai complexa de pana acum… în care noi, punctele de Conștiință, repetăm simbolic și inconștient, într-o infinitate de feluri, separarea și unificarea Conștiinței eterne.